Vulcu Georgeta are 46 ani, este din Făgăraș și a devenit prima femeie șef de post din județul Brașov. A absolvit Facultatea de Drept “Lucian Blaga” din Sibiu în 2007, an în care a îmbrăcat cu onoare haina de polițist.

De la data încadrării până în anul 2015, agentul șef adjunct de poliție Vulcu Georgeta și-a desfășurat activitatea în cadrul Postului de Poliție Voila, iar apoi în cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila.

Rezultatele profesionale obținute, precum și calitățile demonstrate în activitatea operativă au recomandat-o pentru ocuparea funcției de șef al Postului de Poliție Voila, pe care o ocupă prin împuternicire începând cu 01.09.2017.

Alegerea meseriei i-a fost insuflată de către tatăl său, și el polițist, astfel că, atât ea, cât și fratele său își desfășoară în prezent activitatea în structurile Poliției Române.

Nu consideră că este un dezavantaj să fii o femeie într-o structură aparent dominată de bărbați, ceea ce contează cu adevărat fiind profesionalismul, spiritul de sacrificiu și corectitudinea, calități pe care fiecare polițist trebuie să le cultive în profesia îmbrățișată.

Împreună cu alți trei polițiști aflați în subordinea sa, agentul șef adjunct de poliție Vulcu Georgeta asigură ordinea și liniștea publică în șase sate ale comunei Voila, unde locuiesc efectiv aproximativ 3.700 oameni.

 

 

 

 

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0