foto: Salvamont Sibiu

Salvamontiştii din Sibiu au intervenit, miercuri seară, pentru salvarea a trei turişti belgieni care au rămas blocaţi într-o zonă periculoasă şi greu accesibilă din Munţii Făgăraş.

Vremea în zonă a fost extrem de neprielnică, fiind depus un strat subţine de zăpadă la altitudinea respectivă. Şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a anunţat, miercuri seară, că trei turisti belgieni au cerut ajutor după ce au rămas blocaţi în Strunga Dracului din apropierea vârfului Negoiu. ”Trei turisti belgieni au cerut ajutor la ora 19.00 , după ce au ramas blocati în Strunga Dracului din apropierea vf. Negoiu (m-tii Fagarasului). Patrula SPJ Salvamont Sibiu de la cabana Negoiu se deplaseaza acum la locul solicitarii. Traseul urmat de turisti este inchis de cativa ani din cauza instabilitatii stancilor din zona. In acest moment conditiile meteo sunt total neprielnice iar la altitudinea respectiva este depus un strat subtire de zapada“, anunțau azi-noapte, salvamontiștii de la Sibiu.

Echipele de salvatori i-au găsit pe turiști și în jurul orei 4.00, aceștia au ajuns cu bine la cabana Negoiu. Stratul de zăpadă măsura 4-5 cm în zona în care au fost găsiți, potrivit Salvamont Sibiu.

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0