La data de 03 septembrie a.c., în jurul orelor 19.00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism  a lovit conducta de gaz din localitatea Cuciulata, după care conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au identificat pe conducătorul auto, bărbat, de 35 ani iar la testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,02 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Rupea, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În urma accidentului a rezultat avarierea conductei,  la fața locului fiind prezenți reprezentanții I:S.U. Brașov și cei ai companiei de distribuție gaze naturale, pentru prevenirea oricărui incident ș asigurarea remedierii defecțiunilor. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și distrugere, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care continuă verificările pentru stabilirea întregii stări de fapt,

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0