În perioada 31 august – 3 septembrie  se va desfășura la Făgăraș Simpozionul Internațional de Antropologie, cu tema : Comunicarea prin dans – de la dansul ritual la cel modern.

Evenimentul, aflat la cea de-a XXV-a ediție,   este organizat de către Muzeul Țării Făgărașului, în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Făgăraș.

Lucrările sesiunii de comunicări științifice încep vineri, 1 septembrie, ora 9, în Sala Tronului, Cetatea Făgăraș și se încheie  duminica, 3 septembrie.  Printre participanți se numără  personalități de marcă în domeniul  antropologiei, profesori universitari, doctori, cercetători , profesori  din S.U.A., Germania, Franța, Italia și România.

Participanții se vor bucura și de două momente artistice oferite de trupa de teatru Evadart – Fundația Culturală  Negru Vodă   și de trupa  de dans Hansel și Gretel, condusă de d-na Adela Mihalcea . Astfel , vineri , 1 septembrie , orele 19.00 pe scena Casei  Municipale de Cultură va fi jucat spectacolul de teatru-dans Fluturii mor fericiți, scenariul si  regia Codrina Anghel, coregrafia Alex Gulu, iar sâmbătă, orele 13.00, micii dansatori  atât de premiați la concursuri  naționale si internaționale  vor bucura publicul cu o reprezentatie artistică în cetate.

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0