Făgărașul va fi gazda unui important turneu de handbal juvenil. Peste 200 de copii vor participa la prima ediție a „Cupei Cetatea Făgăraș“. care se va desfășura în zilele de 23 și 24 septembrie. Competiția este organizată de ACS Maro Făgăraș și se adresează categoriilor de vârsta 2006-2007. La această competiție vor participa aproximativ 200 de copii de la mai multe cluburi din țară. Făgărașul va fi reprezentat atât la fete, cât și la băieți de CSM Făgăraș. Dintre echipele participante enumeram : CSS Sibiu, ACS Corona Brasov, Sporting Ghimbav, CSS Sf.Gheorghe, HC Sibiu, CS Lacul Ursu Sovata, CSS Odorhei, ACS Pegasus Tg.Mureș, CSM Fagaras.

Fetele vor evolua in ziua de 23 septembrie, urmând ca băieții să se întreacă in ziua de 24 septembrie. Organizatorii vor oferi tuturor participanților cupe, diplome, medalii și tricouri personalizate. Acest proiect este cofinanțat de Consiliul Local Făgăraș și Primăria Municipiului Făgăraș.

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0