foto. arhiva

Consilierii judeţeni braşoveni au aprobat ieri o hotărâre privind schimbarea încadrării a două artere rutiere  care trec prin oraşul Făgăraş, din categoria „drum judeţean”  în „drum de interes local”, acestea urmând a fi reabilitate cu bani europeni. „Iniţiativa a venit din partea Primăriei municipiului Făgăraş, care a solicitat preluarea unui sector din DJ 104, cu o lungime de 4,97 km, şi a unui tronson din DN 104 F, cu o lungime de 1,96 km, ambele fiind situate în intravilanul localităţii. Pentru reabilitarea celor două artere Primăria Făgăraş va depune o cerere de finanţare în vederea obţinerii fondurilor europene”, a declarat pentru bzb.ro, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
Pe aceste artere preluate de la administraţia judeţeană, respectiv pe drumul care pornește de la Titu Perțea și până la Hurez, prin Octavian Paler, 13 Decembrie și Șoseaua Combinatului, se vor efectua lucrări de reabilitare, respectiv refacerea suprafeţelor carosabile, a trotuarelor, amenajarea unor piste pentru biciclişti. „Noi, pentru a face proiecte și a primi finanțare, le intabulăm pentru că avem nevoie de actul de proprietate,de  CF și ne trezim că multe din drumuri nu sunt ale noastre, cum sunt și aceste tronsoane. Facem tot felul de demersuri pentru a le intabula și pentru a primi finanțare. Lucrările la aceste drumuri sunt incluse în Planul de Mobilitate Urbană al oraşului, fiind incluse într-unul dintre cele trei culoare rutiere din localitate pentru care vom solicita fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Valoarea estimată a lucrărilor de modernizare arterelor incluse în culoare se ridică la suma totală de aproximativ 25 – 30 de milioane de euro”, ne-a spus primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.