sursa foto: libertatea.ro

La data de 19 august a.c., în jurul orelor 14.30,  un bărbat de 33 de ani, a condus un autoturism pe DN 1, dinspre Brașov spre Sibiu iar la km. 257 + 550 m., în apropiere de Ucea de Jos, nu a păstrat o distanță regulamentară  față de ansamblul de vehicule care circula în fata sa, condus de un bărbat de 32 ani și a intrat în coliziune cu acesta. Forța impactului a angrenat în coliziune alte două autoturisme care circulau regulamentar, în aceeași direcție, în fața ansamblului de vehicule lovit. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 32 de ani, care a fost transportat la Spitalul Municipal Făgăraș, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind 0. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente.