Accidentat mortal pe pasarela de la Mândra

foto: Info Trafic Brasov

Accident grav noaptea trecută, în jurul orei 22.30, pe Drumul Național 1, între Făgăraș și Mândra. Un bărbat de 41 de ani care se deplasa pe marginea drumului a fost accidentat mortal de șoferul unei mașini care circula din direcția Brașov spre Sibiu. Accidentul s-a petrecut pe pasarela de la Mândra.

„În data de 18.08.2017, la ora 22.25, a avut loc un accident pe DN1, la kilometrul 230, plus 300 m, pe pasarela de la Mândra. Un autoturism Fiat, înmatriculat în Vrancea, condus de un bărbat de 20 de ani a accidentat mortal un bărbat de 41 de ani care se afla pe marginea părții carosabile. Autoturismul se deplasa din direcția Brașov spre Sibiu. La fața locului s-au deplasat echipaje ale poliției, s-a făcut cercetare la fața locului, s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș ca să se stabilească întreaga stare de fapt“, a declarat pentru Făgărașul Tău,  cms șef Raluca Ivașcu, de la IPJ Brașov.

Bărbatul care și-a găsit sfârșitul pe marginea drumului este din județul Bacău, potrivit sursei citate.

Un comentariu la „Accidentat mortal pe pasarela de la Mândra

  • august 19, 2017 la 8:17 am
    Permalink

    Share daca ti a placut…
    Ce anume? Accidentul sau stirea???

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.