În ziua de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului a fost instalat noul preot al Parohiei Comăna de Sus, părintele Mihai Sergiu Terzea. Ceremonia de instalare a fost oficiată de protopopul de Rupea, Alexandru Ion Petrica și a avut loc după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în biserica din localitate. Au fost prezenți numeroși credincioși, preoții din cercul pastoral misionar din care face parte Parohia Comăna de Sus, viceprimarul comunei Comăna și numeroși oaspeți.

În cuvântul de învățătură părintele protopop a subliniat importanța comunicării, comuniunii și cuminecării. Cu acest prilej, părintele protopop a înmânat noului preot Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și o cheie simbolică, ca semne ale întreitei misiuni a preotului: vestirea Cuvântului, săvârșirea Tainelor lui Hristos cu jertfelnicie și îndrumarea credincioșilor către Împărăția lui Dumnezeu.

sursa.mitropolia-ardealului.ro

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0