Moaștele Sfinților Adrian și Natalia vor fi aduse la Făgăraș

În data de 26 august, se prăznuiește ziua Sfinţilor Adrian şi Natalia, o sărbătoare a familiei. Făgărășenii sunt invitați la Biserica Brâncoveanu din Făgăraș pentru a prăznui frumuseţea vieţii împreună, iubirea, unitatea, respectul şi bucuria, dar şi de a se ruga pentru toate acestea. La acest locaș de cult vor ajunge sâmbătă, 26 august sfinte moaște ale Sfinților Adrian și Natalia.
PROGRAMUL evenimentului:

(VINERI, 25 august – Biserica „Sf. Ilie” din oraşul VICTORIA; ora 19 – priveghere pentru Sfinții Adrian și Natalia)

SÂMBĂTĂ, 26 august – Biserica Brâncoveanu din Făgăraş
ora 8:
• întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfinţilor Adrian şi Natalia
• Acatistul Sfinţilor
• Sfânta Liturghie, cu rugăciuni pentru familie
• Pomenirea celor adormiţi din familiile noastre

Ora 16: picnic şi jocuri pentru familii şi copii, în curtea bisericii Brâncoveanu
Sfinţii Adrian şi Natalia, soţ şi soţie, sunt ocrotitori ai familiei
Mucenicul Adrian şi soţia lui Natalia au trăit în Nicomidia (în Turcia de azi), în vremea împăratului păgân Maximian, prigonitor al creştinilor. Adrian era unul dintre mai marii cetăţii, un om educat, care se supunea împăratului şi se închina la idoli. Într-o zi, la el au fost au fost aduşi 23 de creştini care erau condamnaţi la moarte. Mişcat profund de fidelitatea şi curajul celor care sufereau pentru credinţa lor, Adrian s-a convertit şi el la creştinism. Soţia lui, Natalia, care era deja creştină în ascuns, i-a fost sprijin de neclintit în perioada chinurilor îndurate. Deşi erau căsătoriţi de abia un an şi toată lumea îi sfătuia să îşi cruţe viaţa şi să se bucure de tinereţe, cei doi soţi au rămas fermi în hotărârea lor. Niciunul nu a renunţat la credinţă. După moartea soţului ei, Natalia a fost căutată de un nobil păgân care aflase că e văduvă şi voia să o ia de nevastă. Ea a fugit din cetate, rugându-se fierbinte lui Dumnezeu să îi aducă şi ei sfârşitul, pentru a fi alături de Adrian şi ceilalţi mucenici. Pentru dragostea ei, Hristos i-a ascultat rugăciunea, iar Natalia a murit, devenind şi ea sfântă, prin jertfă fără de sânge.
Cei doi soţi sfinţi sunt întăritori ai soţilor care le cer ajutorul şi ocrotitori ai familiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.