Mii de mașini pe Transfăgărășan. Se circulă bară la bară

foto: Ion Sanduloiu

Cele câteva zile libere prilejuite și de minivacanța de Sfânta Maria i-au determinat pe mulți turiști să facă o plimbare pe Transfăgărășan. Numai că plimbarea pe cel mai frumos drum al României s-a transformat într-un coșmar. S-a circulat ieri bară la bară, iar turiștii au fost nevoiți să stea ore întregi în coloană, iar când au ajuns la Bâlea Cabană, nu au avut unde să parcheze pentru că toate locurile erau ocupate.

“Weekendul prelungit” se lasă cu cozi de 4-5 kilometri de fiecare parte a tunelului Transfagarasan, atât în Arges, cât și în Sibiu“ a scris pe pagina de facebook, Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Arges.

Nici astăzi nu se circulă mai bine și din acest motiv turiștii sunt sfătuiți să evite acest traseu.

„Circulația s-a intensificat și pe DN7C-Transfăgărășan. În orele următoare este de așteptat să se circule îngreunat în zona Bâlea-Lac (unde parcările sunt deja pline)“, anunță Info trafic al Poliției Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.