„Uite barza!“ Peste 1000 de cuiburi noi descoperite

foto: http://www.sor.ro Mândra

Societatea Ornitologică Română  anunţă că peste 1.000 de noi cuiburi de barză au fost identificate în cadrul recensământului berzelor albe, derulat în cadrul unui proiect care a fost lansat pe 6 iulie şi s-a finalizat pe 31 iulie. Cuiburile au fost localizate cu ajutorul aplicaţiei „Uite barza!”, disponibilă tuturor utilizatorilor de telefoane mobile de tip smartphone care au dorit să se implice în protejarea acestei specii de păsări.
În total, 2.609 voluntari s-au înscris în proiect, fiind introduse în baza de date un număr de 2.851 de cuiburi. Dintre acestea, 1.070 de cuiburi sunt noi, adăugându-se celor 5.400 de cuiburi identificate la ultimul recensământ european din 2014.
Conform datelor preluate cu aplicaţia, în cele 2.851 de cuiburi din România au fost recenzate nu mai puţin de 8.241 de păsări, din care 3.913 erau pui.
Judeţul cu cele mai multe cuiburi de barză recenzate cu ajutorul aplicaţiei este Timiş (445 de cuiburi), topul fiind completat de Arad (253 de cuiburi), Teleorman (223 de cuiburi), Harghita (179 de cuiburi) şi Suceava (167 de cuiburi).
În judeţul Braşov au fost numărate doar 98 de cuiburi (9 dintre ele cu pui), numărul voluntarilor participanţi fiind de asemenea destul de mic (25), scrie bzb.ro.
Berzele albe cuibăresc în localităţi sau în apropierea acestora. Cele mai multe cuiburi descoperite de utilizatorii aplicaţiei sunt amplasate pe stâlpii reţelelor de electricitate din care 1.567 de cuiburi pe stâlpi fără suport, iar 1.208 pe stâlpii de reţea electrică pe care au fost deja montate suporturi artificiale pentru cuiburi de barză. Celelalte sunt amplasate în copaci, pe coame de casă, pe coşuri de fum etc.

„Este pentru prima oară când realizăm acest recensământ prin citizen science și rezultatele ne bucură foarte mult. Sunt peste 1.000 de cuiburi noi, de care nu știam, iar acest lucru arată foarte clar de ce este important să implicăm tot mai mulți oameni în astfel de proiecte. O mențiune specială pentru angajații companiilor Enel care ne-au ajutat foarte mult. De ajuns să spunem că doi dintre ei au notat prin aplicație peste 800 de cuiburi”, a declarat directorul executiv al Societății Ornitologice Române, dr. Dan Hulea.
Pe baza rezultatelor obţinute, SOR împreună cu companiile de distribuţie de electricitate vor decide dacă este necesar să înlăture cuiburile vechi aflate în poziţii periculoase faţă de reţelele electrice şi să le înlocuiască cu suporturi sigure pentru cuiburi noi. Din 2010 şi până în prezent, au fost instalate pe stâlpii de electricitate 654 de suporturi pentru cuiburile de barză şi peste 3.800 de teci electroizolante, pentru protejarea păsărilor şi reducerea întreruperilor cauzate de acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.