Eveniment în premieră în orașul nostru

Făgărașul va fi gazda unui eveniment în premieră. Este vorba despre „Teatru de stradă în cartierele făgărășene“, eveniment dedicat copiilor și care se va desfășura în perioada 8-10 septembrie. „Teatru de stradă“ se va desfășura în trei cartiere simultan în intervalul orar 15.00-20.00. Pentru această primă ediție, organizatorii au ales zona ANL, cartierul Tudor Vladimirescu și cartierul 13 Decembrie.  Copiii din Făgăraș vor putea participa la fel de fel de activități pregătite de organizatori: teatru, dans, mimă, concursuri, ateliere de creație și povești.

Teatru de stradă se va desfășura în trei cartiere din oraș: în zona blocurilor ANL, în 13 Decembrie și în cartierul Tudor Vladimirescu, în zona blocurilor. În fiecare cartier, timp de trei zile, vor fi piese de teatru pentru copii, concursuri de cultură generală, ateliere de creație, spectacole de mimă și magie, oameni îmbrăcați în păpuși, trupe de dans din Făgăraș și Brașov. Am ales aceste cartiere pentru că ne-am dat seama că sunt foarte mulți copii în aceste zone. Anul viitor, vom alege alte cartiere, dar pentru această primă ediție am ales aceste cartiere pentru că sunt foarte mulți copii, iar evenimentul este chiar înainte de începerea școlii și copiii se mai pot distra“, ne-a spus Diana Gribincea, managerul Casei Municipale de Cultură.

Proiectul „Teatru de stradă în cartierele făgărășene“ este un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

Un comentariu la „Eveniment în premieră în orașul nostru

  • august 2, 2017 la 12:30 pm
    Permalink

    Cartierul de pe lingă strada Clorului poate fi considerat pentru ediția următoare. Si acolo sunt mulți copii talentați care au nevoie de ajutor iar putina expunere le-ar prinde foarte bine!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.