VASILE VARGA

NICOLAE GRIGORESCU

București, editura Meridiane, 1973

IN MEMORIAM NICOLAE GRIGORESCU

La sfârșitul secolului al XIX-lea, artiști reputați aveau să fondeze ”Școala de la Barbizon”. Membrii ei fondatori – Jean-Baptiste Camille Corot, Théodore Rousseau, Jean-François Millet și Charles-François Daubigny, cărora li se alătură și Nicolae Grigorescu –înnobilează arta picturală printr-o nouă viziune artistică. Pictura lui Nicolae Grigorescu revitalizează coordonatele stilistice ale epocii, prin expresia senzației. Din timpul suspendat al picturii clasice, artistului i se deschide un spațiu temporal în mișcare, în care lucrurile respiră, insuflând creației freamătul existenței. În volumul de artă dedicat creației grigoresciene, autorul specifică: ”o sfâșiere tragică se insinuează sub aparența acestor imagini surâzătoare, sugestia trecerii, a duratei, a condiției precare a existenței și care insuflă privitorului în fața tabloului, o stare identică celei pe care i-o dă, în unele momente privilegiate, contactul cu viața reală: imaginea dureroasă a clipei care se spulberă fără oprire este o parte din noi”. Noi înșine viețuim sub semnul duratei. Omul are revelația frumuseții vieții. O clipă semnifică conștiința temporalității, a efemerului, a fragilității existenței. Percepția senzației este specifică tehnicii picturale a lui Grigorescu. Încă de la începutul activității sale, Grigorescu este tributar impresionismului. La Manet, lumina își pierde corporalitatea, irumpe la suprafață, se încorporează în culoare. În cadrul picturii tridimensionale, pictura lui Manet, Monet, Renoir, excelează prin timbrul specific al culorii. În creațiile lui Grigorescu se contopesc realitatea exterioară a subiectului și cea interioară a artistului, redând pânzei distincția expresiei (”Luminiș cu fagi”, ”Peisaj”, ”Peisaj de la Posada”, ”Măr în floare”,  ”Peisaj cu case la Agapia”, ”Flori de cireș”, ”Peisaj de toamnă”, ”Vara la câmp”).

Factorul determinant al expresiei în pictura lui Grigorescu, este lumina, imponderabilitatea ei. La Grigorescu, lumea este de fapt, ”o modalitate lirică a luminii”. Lumina are rolul de modelator al formei, este un element definitoriu care evidențiază corporalitatea formei, realitatea ei tridimensională. Acest procedeu este relevant în picturile: ”Pe gânduri”, ”Maternitate”, ”Țărancă țesând”.  Pictura lui Grigorescu, ”indiferent  dacă se referă la un clarobscur din interior sau la un luminism plein-air, este, din punct de vedere al concepției plastice, armonică și valoristă”. În ultima perioadă a creației, pictorul atribuie culorii albe, un rol definitoriu. Sugestia de spațiu este redată printr-o cromatică specifică: ”spațiul modelează culoarea albă supusă iradierii luminii, alterând-o, adică neutralizând-o din ce în ce, de-a lungul diferitelor accidente configurate care îl populează, topind totul într-o atmosferă generală, argintie”. Remarcabile sunt: ”Ciobănaș șezând”, ”Țărancă torcând”, ”Car cu boi”. Carele cu boi emană acel sentiment al infinitudinii spațiului. Ritmul lent al mișcării are o valoare expresivă indubitabilă.  Cromatica tabloului ”Casa țărănească în câmp” se pierde în unduiri până la spiritualizare. ”Margine de crâng”, ”Toamna în pădure”, ”Peisaj de toamnă”, ”Vara la câmp”, Țărancă torcând”, ”Claie de fân”, dovedesc o certă viziune a cromaticii expresive. Grigorescu a renunțat la tiparele academismului  și a statornicit pentru generațiile ce vor urma, coordonatele stilistice ale școlii românești: ”O armonie măsurată, senină, plină de o finețe și o distincție pe care o regăsim și în arta populară românească; caracterul ritmului, o anumită legănare alternată de o zvâcnire neașteptată, ritm ce sugerează un infinit al spațiului și o rezonanță atât de bine evocată de Blaga” (V. Varga)

(prof. Viorica Bica – Bibilioteca „Octavian Paler“ Făgăraș)

Share Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0