Ansamblul din Șinca Nouă va reprezenta România în Chile

Ansamblul folcloric Șinca Noua a făcut cinste comunei, dar și Țării Făgărașului  și României la toate concursurile și festivalurile la care a participat, fie ele locale, naționale sau chiar internaționale. A fost înființat în anul 2007, la inițiativa primarului comunei, Dumitru Flucuș, iar de atunci șincanii au reprezentat cu succes țara noastră la toate festivaluile internaționale, bucurându-se de un palmares bogat. Dacă anul trecut a fost în China, anul acesta Ansamblul din Șinca Nouă a fost invitat în Chile.

Obiectivul principal al Ansamblului Folcloric Șinca Nouă constă în descoperirea, conservarea și promovarea valorilor spirituale românești, specifice Țării Făgărașului: muzica, costumele, tradițiile și spiritul locului, în cea mai autentică formă. Acest obiectiv este concretizat prin participarea Ansamblului folcloric Șinca Nouă la toate manifestările culturale ale comunității, ale Țării Făgărașului și desigur, la alte manifestări culturale desfășurate în țară și în străinătate. Ansamblul a fost invitat anul acesta în Chile, la un festival international de folclor.

„În 25 octombrie, Ansamblu Folcloric din Șinca Nouă va reprezenta România la un Festival Internațional de Folclor din Chile. Suntem onorați și facem eforturi ca să putem participa. Vom face o figură faină și acolo“, a spus Dumitru Flucuș, primarul comunei Șinca Nouă.

Germania, Turcia, Polonia, Belgia, Italia, Portugalia și China sunt țările unde Ansamblul din Șinca Nouă a participat la festivalurile internaționale de folclor și a reprezentat Țara Făgărașului și România cu succes.

„Anul trecut am fost în China. Primii șincani pe Zidul Chinezesc. A fost o experiență foarte frumoasă și mă bucur că deja copiii noștri sunt tineri, dar bătrâni în cultură și pe scenă și nu vreau să ne lăudăm, dar e o performanță de neatins pentru sate. Pe unde ne ducem ne întâlnim doar cu ansambluri de la case de cultură și cu instituții care au ca obiect de activitate numai acest lucru, cultura: cu directori, cu coregrafi, cu muzicanți, cu salariați. Noi, cu o populație mică, am ajuns, în ultimii ani, cel mai reprezentativ ansamblu din județul Brașov. Nu spun asta cu bucurie pentru că mă întristează. În Râșnov, Făgăraș, Codlea, Zărnești, Predeal Brașov nu o să găsiți niciun ansamblu care să aibă palmaresul din ultimii ani pe care îl are ansamblul nostru. Păstrând proporțiile, Brașovul ar trebui să aibă 10 ansambluri mai performante ca al nostru, la câți oameni sunt acolo și ce resurse au. Ori faptul că noi cultural facem performanță, cu resurse extrem de limitate, cu puțini oameni, e ceva. Noi avem și fanfară și cor pe patru voci și ansamblu cu ditamai palmaresul în 10 ani“, ne-a mai spus primarul comunei Șinca Nouă.

Ansamblul folcloric Șinca Nouă cuprinde peste 40 de dansatori. Grupul de muzicanți care însoțește ansamblul este unul tradițional, specific zonei și este format din braci, bas, tobă, trompetă, saxofon și acordeon.

Elementele de coregrafie și stilul interpretării dansurilor sunt învățate direct de la sursă, bătrânii locuitori ai comunității. Faptul că membrii ansamblului au posibilitatea de a învăța forma cea mai autentică și pură a artei și dansului este unul dintre avantajele de necontestat ale Ansamblului folcloric Șinca Nouă.

Toate costumele sunt realizate manual de către membrii comunității, respectând cu strictețe stilul vechi, în ambele componente ale sale: modele si culori.

O particularitate a Ansamblului folcloric Șinca Nouă este aceea că toti dansatorii știu să cânte la instrumente muzicale și să interpreteze melodii tradiționale. Toate spectacolele se desfășoară live, fără utilizarea unui negativ.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.