Școala postliceală sanitară „Ecaterina Teodoroiu“ își redeschide porțile

Cei care vor să urmeze o meserie de asistent medical se vor putea școli în orașul nostru. Școala postliceală sanitară „Ecaterina Teodoroiu“ își redeschide porțile după ce cinci ani nu s-au mai făcut admiteri la această unitate de învățământ. Cursurile școlii vor avea loc din acest an la Colegul Național „Radu Negru“.

 

După o perioadă de cinci ani în care nu s-au mai făcut admiteri, Școala Posticeală Sanitară din orașul nostru își redeschide porțile. Până în 25 septembrie se organizează înscrieri pentru cei care vor să învețe meseria de asistent medical. Pentru anul școlar 2017-2018 va fi organizată o clasă sau chiar două, cu specializarea de asistent medical generalist. Cursurile școlii se vor desfășura la Colegiul Național „Radu Negru“

„Din 2012 nu am mai avut admiteri la școală pentru că aleșii locali nu au înțeles rostul acestei școli pe termen lung pentru că fetele acestea termină o școală și pleacă în străinătate și trimit bani și întăresc zona noastră. În plus, fetele care sunt în spital, aproape în toate cabinetele, sunt fete de la noi de la școală, fete foarte bine pregătite. Din 2017-2018 se redeschide școala pentru că am avut semnale de la Direcția Sanitară Brașov și de la alte direcții că în 2-3 ani, zona noastră nu mai are asistenți medicali“, a spus Maria Eșan, directoarea Școlii Postliceale.

Înscrierile la cursurile școlii cu durata de trei ani se fac la secretariatul Colegiului „Radu Negru“ până în 25 septembrie.

„Trebuie să fie absolvenți de liceu, asta e foarte important pentru că mulți nu au diploma de Bacalaureat, dar se poate și numai cu adeverință de absolvire; nu există limită de vârstă aici intrând și reconversia profesională și  sunt admiși și băieți și fete în aceeași măsură. De asemenea vor avea o testare psihologică și un interviu“, a mai spus Maria Eșan.

Cursurile școlii încep de la 1 octombrie. Taxa de școlarizare este de 3000 de lei pe an, sumă care poate fi plătită în trei rate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.