Candidații pentru posturile de director și director adjunct la instituțiile de învățământ au aflat notele la proba scrisă

Ieri a avut loc prima probă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct la instituțiile de învățământ din județul Brașov, acolo unde posturile erau ocupate de interimari.

Din cei 96 de candidați înscriși, 94 s-au prezentat la examenul scris și 90 de candidaţi au mai rămas în concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de director şi director adjunct după această probă. Patru au fost respinşi pentru că nu au acumulat un punctaj minim de 35.000 puncte la testul grilă. În altă ordine de idei, majoritatea punctajelor au fost de peste 40.000 de puncte, din 50.000 maxim posibile. Pentru școlile și grădinițele din Țara Făgărașului s-au înscris 29 de candidați. Cea mai mare concurență este pentru postul de director al Școlii Gimnaziale „Ovid Densușianu“. Patru candidați se bat pentru funcția de director. Este vorba de Iuliana Aldea, Georgeta Chiriloiu, Angelica Negrea și Laura Pop.

Și la Lisa este concurență. În cursa pentru funcția de director s-au înscris și au trecut de prima probă Avram Nelu, Hașu Cristina și Toacă Tatiana.

Trei candidați sunt și pentru funcția de director de la Mândra. Este vorba de Hasegan Ileana, Cosmin Moldvan și Poparadu Delia.

Și la Voila este concurență. Daniela Șerban, Cornel Oprean și Maria Opriș s-au înscris pentru funcția de director.

Pentru postul din Șercaia este un singur candidat. Este vorba de Ganea Delia. La Șinca Nouă de asemenea tot un singur candidat este pentru postul de director. este vorba de Elena Nanău care a obținut 41,250 puncte la acest examen.

Și la liceele din oraș candidații s-au înscris pentru postul de director adjunct. La Dr. Ioan Șenchea singurul candidat este Laura Pop, la Sf. Constantin Brâncoveanu, Tincu Felicia și la „Doamna Stanca“, Gieanina Sin. Vezi AICI lista completă și punctajul obținut.

 

Urmează analiza CV-ului şi interviul

Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ constă în trei probe. Prima a fost testul grilă. A doua este analiza Curriculumului Vitae, realizată de comisia de concurs, în plen, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor şi punctajelor prevăzute în metodologia de concurs, pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc veridicitatea afirmaţiilor din CV. A treia probă este interviul în faţa comisiei de concurs (30 de minute), unde vor fi apreciate calitatea şi modul de susţinere a ofertei manageriale, precum şi cunoştinţele privind legislaţia din domeniul învăţământ preuniversitar, raportată strict la specificul şi nivelul unităţii de învăţământ.
Probele sunt evaluate de comisii de concurs constituite, la nivelul inspectoratelor şcolare, din 5 persoane: un preşedinte (inspector şcolar general/inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar) şi 4 membri (2 inspectori şcolari şi 2 directori din unităţi de învăţământ),

Cel târziu pe 2 august se anunţă noii directori
Punctajele obţinute la fiecare probă se fac publice după încheierea probei respective, în aceeaşi zi. Potrivit reprezentanţilor Ministerului educaţiei Naţionale (MEN), un candidat poate contesta punctajul acordat la oricare din probele de concurs în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea rezultatelor la ultima probă. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult două zile lucrătoare de la înregistrarea acestora, astfel încât cel târziu în data de 2 august 2017 să fie afişate rezultatele finale ale concursului. Acestea vor fi validate de consiliile de administraţie ale inspectoratelor şcolare cel târziu în data de 4 august 2017, iar în perioada 21-23 august vor fi emise deciziile de numire în funcţie începând cu 1 septembrie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.