Localnicii din Beclean, la discuții cu autoritățile locale

Localnicii din Beclean s-au întâlnit astăzi cu factorii de decizie din comună, dar și cu angajați din cadrul administrației locale. Întâlnirea face parte din programul reprezentanților primăriei de a se informa direct de la oameni despre problemele cu care se confruntă, dar și de a-i pune la curent pe aceștia cu lucrările și investițiile care se fac în fiecare localitate din comuna Beclean.

Un punct important discutat în cadrul întâlnirii a fost legat de importanța investiției de schimbare a conductelor de apă, conducte vechi de peste 30 de ani.

„În primul rând am discutat cu doamna Bica de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de la Sibiu despre problemele care vizează înlocuirea conductelor de apă potabilă din satele Beclean, Hurez și Luța. Ne-a spus că trebuie să facem în cel mai scurt timp procedura de predare a conductelor către ei, ca să poată să facă proiectul și să înlocuim aceste conducte care ne dau mari bătăi de cap pentru că apa este improprie de băut, fiind ruginită. În plus, pe timpul iernii se sparg sau efectiv s-au blocat și nu a avut apă o mare parte din locuitorii din Beclean. Cea mai problematică situație este la Beclean, însă și la Hurez și la Luța de asemenea sunt probleme. La Beclean conductele de apă sunt introduse din 1982“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Și pentru că în luna iunie s-a împlinit un an de zile de mandat, primarul împreună cu echipa sa, a început întâlnirea printr-o dare de seamă pentru tot ceea ce s-a realizat în această perioadă de timp.

Le-am prezentat oamenilor ce am reușit să facem în acest timp scurt: parcul de joacă, inspecția video a canalizării după ce s-a făcut decolmatarea acesteia. În momentul de față suntem la un expert la București, la un profesor universitar care să ne dea soluția tehnică optimă pentru funcționarea acestei canalizări pe termen lung. După cum știți, am depus un proiect de 6 milioane de lei la Ministerul Dezvoltării și sperăm să se aprobe și să înfăptuim acest proiect“, a mai spus primarul comunei, Claudiu Motrescu.

O problemă stringentă pentru Beclean, dar și pentru alte localități din Țara Făgărașului este cea legată de fondul funciar. În acest sens, oamenii au fost informați despre faptul că a fost depus un memoriu la Brașov și București de către primarii din Țara Făgărașului pentru rezolvarea acestei probleme.

O problemă spinoasă este fondul funciar și de aceea a fost prezent și lucrătorul de la fond funciar în ședință. Au fost diverse probleme puse de cetățeni pe bună dreptate pentru că au trecuți ani mulți și nu s-au rezolvat. Le-am spus de ce ne lovim, le-am arătat memoriul făcut de noi, de primarii din Țara Făgărașului și pentru care am fost chemați ieri la Oficiul de Cadastru. Avem speranța că o să meargă mai ușor, să fie mai fluentă operarea aceasta, să putem da titluri de proprietate oamenilor. Oricum suntem si din cauza legislației într-o mare încurcătură și pentru că până acum. de mulți ani de zile, s-au făcut mai puține lucruri bune vizavi de cadastru. Noi suntem pe ultima sută de metri și trebuie să rezolvăm pentru oamenii noștri aceste probleme. Avem două firme care lucrează pe comuna Beclean, dar vom vrea să luăm și legătura cu parlamentarii noștri să încercăm să ne ajute prin ajustarea legislației în acest domeniu. Acest memoriu a fost trimis la OCPI Brașov, la Instituția Prefectului, la ANCPI București, la Guvernul României. Indiferent de culoarea politică, ne-am adunat toți primarii pentru că toți facem administrație și ne lovim de aceleași probleme“, a mai spus primarul comunei.

De asemenea, despre lucrările realizate la drumuri, despre gestionarea eficientă a pășunatului comunal, dar și despre evenimentele culturale ale comunei au fost informații oamenii prezenți la ședință.

„Pășunatele din sat și comună, după ani de zile, timp în care a fost folosit irațional și fără un venit pentru Primăria Beclean, în sfârșit s-au pus lucrurile la punct, s-a făcut licitație și lucrurile decurg în mod firesc. Se lucrează pe drumuri comunale, agricole. Lucrăm și pe decolmatări și la Beclean. “, a mai adăugat Claudiu Motrescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.