200 de copii participă la Tabăra de Muzică Țara Făgărașului
Duminică, 25 iunie s-a dat startul celei de-a doua ediții a Taberei de Muzică din Ţara Făgăraşului, la care s-au înscris peste 200 de copii din toată Ţara Făgăraşului. Tabăra se desfășoară la Școala nr.1 din cadrul Colegiului Național „Radu Negru“, în perioada 25-30 iunie, în intervalul orar 9.00-16.00. Astăzi deja i-am găsit pe copii la orele de pregătire. Unii erau la cor, iar alții descifrau tainele instrumentelor muzicale.
„Cu plăcere am revenit în Făgăraș. Acum organizăm a doua ediție Music Camp, avem opt instrumente. Instrumentele sunt: vioară, violoncel, chitară, clarinet, fluier clopoței rezonanți, clopoței clasici și evident facem și cor. Ieri am început programul și concertul va avea loc vineri la Casa de Cultură de la ora 18.00“, ne-a spus Eszter Peter, directoarea Music Camp.
„Ieri am început, treaba merge foarte bine, copiii sunt foarte cuminți și abia așteptăm concertul și sperăm că o să avem un concert foarte frumos. Momentan am început să lucrăm la a treia piesă coral. Ne-am propus să facem în total cinci sau șase piese corale și vom fi acompaniați de orchestră, iar la instrumental va fi o prelucrare de Beethoven. Sunt profesor de muzică în cadrul programului after school Plus. Pe lângă asta mai predau și la facultate“, ne-a spus Koter Peter, dirijor.
Concertul final va avea loc vineri, 30 iunie, de la ora 18.00, la Casa Municipală de Cultură.