„Prin Fondul Științescu ne propunem să construim comunitatea oamenilor vizionari“

În perioada octombrie 2016 – iunie 2017 a avut loc prima ediție a programului Fondul Științescu Țara Făgărașului, însumând 10 proiecte educaționale cu o finanțare totală de 84.615 lei. Proiectele au vizat aproximativ 948 elevi din Țara Făgărașului, cu vârste cuprinse între 6 – 18 ani și au totalizat peste 2.400 de ore de voluntariat. Ieri, la Cetatea Făgăraș a avut loc evenimentul final al primei ediții Fondul Științescu Țara Făgărașului. Coordonatorii proiectelor finanțate, alături de elevii implicați au prezentat o parte din activitățile proiectului, experimentele, rezultatele obținute.

Fundația Comunitară Țara Făgărașului, alături de Romanian-American Foundation și partenerii locali anunță încheierea primei ediții a programului Fondul Științescu Țara Făgărașului, desfășurat în perioada octombrie 2016 – iunie 2017.
Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale care încurajează pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor și tinerilor între 6 și 19 ani din Țara Făgărașului.
„Prin Fondul Științescu, noi, FCTF, alături de Romanian-American Foundation și de grupurile active în inginerie și IT, educația preuniversitară, ne propunem să construim „comunitatea oamenilor vizionari” care își doresc să revitalizeze ADN-ul STEM al comunității noastre.
Dorim să oferim elevilor alternative inovatoare care să îi ajute să înțeleagă utilitatea noțiunilor învățate în diferite contexte cotidiene cu care se confruntă.
Valoarea financiară totală a ediției 2016 – 2017 a Fondului este de 84.615 lei, iar suma maximă pe care a accesat-o un candidat pentru un proiect este de 12.000 lei.
Premisele de la care am pornit în construcția acestui fond:
-educația nu se restrânge doar la instituțiile educaționale clasice (școli, licee, universități), la profesori și învățători, ci este o preocupare a întregii comunități;
-oricine e pasionat de STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică) poate deveni un educator pasionat;
-pilotând soluții educaționale inovative și creând resurse suplimentare în comunitate punem presiune pe o reformare în timp a sistemului public de învățământ;
-investind în educația timpurie, comunitatea își dezvoltă resursele necesare pentru următoarele generații-  cei care vor deveni viitorii angajați din domeniile tehnice – IT, antreprenorii care vor construi companiile, serviciile și produsele care vor asigura dezvoltarea economică a zonei“
, spun reprezentanții fundației.

dav

În cadrul primei ediții a Programului Științescu Țara Făgărașului am fost depuse 24  de proiecte care se adresează eleviilor din orașele: Făgăraș, Rupea, Victoria și comunele: Lisa, Drăguș, Cincu, Jibert, Hârseni, Felmer, Mândra și Racoș. Aplicațiile au provenit de la 24 de echipe formate din profesori, elevi si organizatii neguvernamentale. Juriul a fost format din reprezentanți ai mediului academic, antreprenori în domeniu, reprezentanți ai companiilor și ai organizațiilor neguvernamentale.

În cadrul bugetului în valoare de 84.615 de lei destinat proiectelor educaționale, au fost selectate 10 proiecte pentru a primi finanțare. Este vorba de „AVEnturile lui Arduino și Raspberry Pi în lumea electronicii și a programării, în Țara Făgărașului“, „Micii exploratory“, „I Love Biology“, „Mici conservatori. Mici restauratori“, „Universitatea copiilor“, „Micii horticultori“, „Magia Știintei“, „Iarba verde de acasă“, „LegoLearn“, „DocT – Documenting Through Technology“. Aceste proiecte au avut ca domeniu de activitate aplicații practice din electronică, programare, fizică, chimie, restaurare – conservare, biologie, robotică, documentare video.

dav

Proiectele selectate promovează atât colaborarea dintre educatori și elevi, precum și legătura dintre diverse ramuri ale științelor exacte, dintre mediul rural si urban. Proiectele s-au desfășurat în Bărcut, Bruiu, Cârța, Cincu, Făgăraș, Hârseni, Lisa,  Mândra,  Selistat, Șinca, Șoarș, Victoria.

Bilanțul primei ediții ne arată că în cadrul proiectelor au fost implicați 81 de voluntari, 97 de membri în echipele de proiect, dedicând mai mult de 2500 de ore de voluntariat pentru cei 948 debeneficiari direcți și 5869 de beneficiari indirecți.
În toamna acestui an, va fi lansată editia a II-a a Fondului Științescu cu un buget de aproximativ 100.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.