Datorii mari la plata gunoiului. Făgărășenii cu restanțe vor plăti mai mult și vor fi trimiși în judecată

 

Sunt foarte mulți făgărășeni care de luni bune sau chiar de ani nu și-au mai plătit facturile pentru gunoiul menajer. În total, societatea de salubritate din orașul nostru, are de recuperat de la făgărășeni peste 745.000 de lei. Cea mai mare datorie o înregistrează agenții economici. Pentru recuperarea restanțelor, angajații Salco Serv au luat măsuri încă de la începutul anului.

Dosarul cu listele restanțierilor la plata facturilor pentru salubritate este destul de stufos iar datoria făgărășenilor depășește suma de 745.000 de lei.

Agenții economici au datorii totale de 234 238 lei, asociațiile de proprietari 205.659 lei iar populația de la case 36 776 lei.

„Sunt foarte multe persoane cu datorii: agenți economici, asociații, persoane fizice care au restanțe și care de-a lungul timpului au crescut, s-au adăugat penalități. Este foarte important ca oamenii să știe că deja se iau măsuri mai dure pentru cei care nu plătesc. Lunar, se trimit adrese către primărie pentru a intra conform HCL pe taxa specială, respectiv se dublează efectiv valoarea restantă și vor fi decizii de impunere din partea celor de la Impozite și Taxe Locale. Cel mai bine ar fi să plătească atât facturile curente, cât și cele restante, pentru că altfel se vor trezi cu decizii de impunere de la primărie și o să fie mult mai mult de plată“, ne-a spus Dragoș Bârsă, directorul Salco Serv.

Restanțele făgărășenilor afectează activitatea societății, mai ales că au crescut cheltuielile cu gestionarea deșeurilor din momentul în care s-a închis groapa de gunoi din Făgăraș.

Suma restantă este o sumă foarte mare pentru noi pentru că reprezintă  undeva la 25% din valoarea totală a cifrei de afaceri anuală și e destul de mare. După cum știți am tot insistat pe partea de colectare selectivă, de reciclare. Încercăm să educăm populația pentru a pune separat deșeurile rezultate pentru că depozitarea se plătește și este destul de scumpă. Singura rampă ecologică este la Brașov, distanța este foarte mare și facem eforturi foarte mari ca să depozităm. Până acum am avut contractul cu Rupea care ne-a dat o gură de oxigen pentru o perioadă scurtă, dar începând cu 1 iulie rampa de la Rupea se închide.   Așadar, costurile au crescut. Ne-am diversificat și activitatea, dar nu e îndeajuns pentru a face față tuturor costurilor operaționale. Într-adevăr, așteptăm fondurile europene care vor veni pe partea de mediu și să vedem dacă reușim și la Făgăraș să avem și noi rampă ecologică, o stație de sortare, stație de compostare pentru a ne facilita managementul deșeurilor“, a mai spus directorul societății Salco Serv.

Cienții restanțieri vor fi notificați în prealabil și doar dacă nu își vor achita datoriile vor fi trimiși în judecată.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.