Polițiștii făgărășeni au informat cetățenii de nenumărate ori asupra riscurilor la care se supun dacă dau crezare anumitor persoane care, prin diferite metode, încearcă să obțină de la ei diverse sume de bani. Însă chiar și așa „metoda accidentul“ continuă să facă victime, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la o sumă considerabilă. De la începutul anului, în municipiul Făgăraș patru făgărășeni au căzut în capcana infractorilor. Aceștia i-au înșelat pe vârstnici cu sume cuprinse între 5000 și 12.000 lei. De astăzi, oamenii legii au demarat o nouă campanie de informare în rândul făgărășenilor. Polițiștii de la Biroul Ordine Publică vor împărți pliante și îi vor informa în special pe vârstnici cum pot evita astfel de escrocherii.

„Organizăm această campanie preventivă întrucât în ultima perioadă atât la nivelul Poliției Municipiului Făgăraș, cât și la nivel de inspectorat am înregistrat mai multe infracțiuni în care s-a folosit metoda accidentul. Am înregistrat începând cu data de 1 ianuarie, până în prezent un număr de 4 astfel de fapte, ele sunt în continuare în fază de cercetare și în două dintre acestea avem și date care pot să ducă la identificarea autorilor. Persoanele care au fost victime ale acestei metode de înșelăciune sunt în general persoane vârstnice ai căror copii sunt conducători auto sau care se deplasează des prin țară sau prin străinătate“ ne-a declarat cms. Dan Sumedrea, șeful Biroului Ordine Publică, Poliția Făgăraș.

Capcana întinsă de escroci îi face pe oameni să creadă că unor persoane apropiate li s-a întâmplat ceva grav prin prezentarea unei false stări de urgenţă. Aceștia apelează telefonic  victima, se recomandă drept avocaţi, poliţişti, procurori, medici şi anunţă persoana care răspunde la telefon că o rudă a sa (fiul sau fiica) este implicată într-un  accident rutier şi că are nevoie urgentă de o sumă de bani, fie pentru o „înţelegere” cu procurorul sau cu persoana vătămată, fie pentru spitalizare.

De cele mai multe ori, persoanei apelate i se cere să depună suma de bani într-un cont, care îi este comunicat. În ultimele cazuri înregistrate în evidența poliției, banii sunt ridicați de o persoană, care se prezintă la domiciliul victimei. Această persoană, complice cu cel de la telefon, care prezintă încredere, atât prin felul cum este îmbrăcată, dar și printr-un vocabular decent, ia banii și se face repede nevăzută. În momentul în care victima realizează că a fost înșelată, este prea târziu pentru a mai recupera banii și se adresează poliției.

Ce trebuie să știi pentru a nu cădea în plasa unor astfel de infractori versați:

-Nu da curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute care pretind că reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier”.

-Verifică dacă situaţia de urgenţă este reală, sunându-ți ruda până răspunde. Câteva minute în plus nu pun pe nimeni în pericol.

-Nu efectua niciun transfer bancar

-Nu înmâna bani unor persoane necunoscute care sunt trimise la ușa ta

-Sună la Poliţie, pe numărul de urgenţă 112 sau la unitatea de poliţie pe raza căreia locuieşti, spune despre ce este vorba, interesează-te de existenţa unui astfel de accident rutier şi procedura legală în situaţii de acest gen.