Cum va fi vremea până în 25 iunie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni. Potrivit acesteia, vremea în perioada 12 – 25 iunie 2017 va fi în general caldă, cu temperaturi maxime de până la 33 de grade, în unele regiuni probabilitatea de apariţie a ploilor fiind crescută în perioada 16-20 iunie.
În Transilvania, în perioada 12-20 iunie se vor înregistra variaţii termice de la o zi la alta, totuşi, pentru cea mai mare parte a regiunii, va predomina o vreme caldă. În medie, temperaturile maxime vor fi de 21-27 de grade, iar cele minime de 8-12 grade, valori mai mici urmând a se realiza în zonele depresionare, mai ales în dimineţile de 16 şi 18 iunie. Pentru restul timpului, respectiv 21-25 iunie, tendinţa este de încălzire a vremii, până la valori estimate de 25-29 de grade ziua şi 10-14 grade noaptea, în medie regională. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată între 17 şi 21 iunie când vor fi posibile şi perioade în care aversele vor fi mai însemnate cantitativ.
La munte, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză variaţiile termice nu vor fi importante, predominând o vreme caldă. Astfel, sunt estimate temperaturi medii diurne de 16 la 22 de grade şi nocturne de 6-10 grade, valori uşor mai scăzute fiind de aşteptat în zilele de 15 şi 17 iunie. La începutul intervalului, ploi de scurtă durată se vor semnala pe arii restrânse. În perioada 17-21 iunie va creşte probabilitatea pentru ploi mai frecvente şi local în cantităţi mai importante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.