Bacalaureatul începe azi cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat începe marți, 6 iunie, cu proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Testarea se va desfășura pe durata a două zile.

În 8 și 9 iunie va avea loc proba orală la limba maternă, iar în 9 iunie și 12-13 iunie, candidații vor susține proba de competențe digitale. Probele orale se încheie cu evaluarea competentelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, programată între 14 și 16 iunie.

Rezultatul obținut de fiecare candidat la proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba romana, respectiv in limba materna nu se exprima prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenta – experimentat, avansat și mediu.

Probele scrise vor începe în 26 iunie cu limba și literatura română, 27 iunie – limba și literatura maternă, 28 iunie – proba obligatorie a profilului și specializării (matematica sau istorie), 30 iunie – proba la alegere a profilului și specializării.

Rezultatele primei sesiuni a Bacalaureatului vor fi afișate in 5 iulie, până la ora 16.00 și în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile, afișarea rezultatelor finale fiind programată în 10 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.