Zi istorică pentru Mărgineni. Echipa de fotbal Luceafărul Mărgineni, câștigătoarea campionatului

 

Cu siguranță ziua de astăzi va rămâne în istoria satului și echipei de fotbal Mărgineni. Pentru prima dată, fotbaliștii au reușit să aducă cupa campionatului din Liga a V-a, seria Est, la ei în sat. Ultimul meci s-a jucat astăzi, pe teren propriu împotriva celor de la Partizan Ileni, meci pe care l-au câștigat cu 6-0. Oricum, victoria era deja asigurată de diferența mare de punctaj față de ocupanta locului doi, Partizan Ileni.

Cupa, medaliile și premiile le-au fost înmânate fotbaliștilor de la Mărgineni chiar de președintele Asociației Județene de Fotbal, Octavian Goga.

O zi importantă pentru că e primă dată când ei sunt câștigătorii unei serii de Liga a 5-a  din zona Făgăraș și ca de fiecare dată asociația premiază câștigătorii cu speranța că acele premii îi determină să promoveze și în liga a patra, cu speranța că autoritățile locale vor fi aproape de echipele de sport și în special cele de sport pentru a construi baze și pentru a ajuta în general sportul și la nivel de comună sau sat“, ne-a spus Octavian Goga, președintele Asociației Județene de Fotbal.

 

Ne bucurăm că am ieșit pentru prima oară campioni și țin să mulțumesc Primăriei Hârseni, grupului nostru de susținători de la Mărgineni, tuturor oamenilor care ne-au susținut, fetelor, tuturor“, ne-a spus Ionuț Cocan, căpitanul echipei Luceafărul Mărgineni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.