Festival în premieră la Făgăraș. Bucate alese după rețete din secolul al XVII-lea

 Consilierii locali s-au întrunit vineri, 26 mai, în cadrul unei ședințe extraordinare.  Pe ordinea de zi s-au aflat trei proiecte de hotărâre care vizează aprobarea participării Municipiului Făgăraș în calitate de aplicant în cadrul Programului județean pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul propriu al județului Brașov a proiectelor culturale pe anul 2017.

Cele trei proiecte care ar putea primi finanțare și din partea Consiliului Județean sunt „Zilele Cetății Făgărașului“, „Zilele Bucătăriei Medievale“ și „Făgăraș. Istorie. Memorie. Destin“

„Sunt evenimente prinse în calendarul de evenimente a municipalității, iar acum depunem și pe alte finanțări, finanțări date de Consiliul Județean Brașov, pentru a mai economisi din banii noștri. Banii alocați din bugetul local pentru aceste evenimente, dacă prindem aceste finanțări, să îi realocăm, la următoarea rectificare, pentru alte evenimente care trebuie făcute. Sunt trei proiecte, două vor fi depuse de  către municipiu și cel de- al treilea va fi depus de Muzeul „Valer Literat“. Fiecare, Municipiul Făgăraș, Muzeul „Valer Literat“ și Casa de Cultură, depune câte două proiecte pe această finanțare dată de Consiliul Județean.“, ne-a spus primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.

Zilele Cetății Făgărașului sunt programate pentru perioada 17-20 august.

„Solicităm alocare financiară doar pentru activitățile cu caracter medieval, deci nu pentru întreg proiectul care a fost prins în calendarul activităților municipiului. Suma maximă care se alocă este 50.000 de lei și atunci doar partea medievală va fi finanțată, dacă proiectul va fi declarat câștigător “, ne-a spus și Mihaela Vlad, consilier juridic în cadrul Compartimentului Fonduri Europene, Primărie Făgăraș.

Zilele Bucătăriei Medievale, un festival în premieră

 Făgărașul va avea parte și de un festival în premieră care se va desfășura în perioada 22-23 septembrie. Este vorba despre „Zilele Bucătăriei Medievale“, un eveniment culinar, cu delicatese realizate după o carte de bucate din secolul 17.

Zilele Bucătăriei Medievale“ este un festival în premieră. Ideea acestui concept a plecat de la faptul că s-a descoperit o carte de bucate din sec. al 17-lea în limba maghiară. Acesta a fost tradusă și se dorește în premieră organizarea uni festival gastronomic după rețetele din secolul 17. A fost contactat bucătarul celebru Paul Siserman. El va pregăti partea acesta gastronomică.“, ne-a mai spus Mihaela Vlad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.