foto: CSM Făgăraș

Suporterii făgărășeni își vor putea susține echipa la meciurile de baraj care se vor disputa la Brașov, în perioada 14-17 iunie. CSM Făgăraș asigură transportul gratuit pentru 100 de suporteri. În schimb, pentru meciurile disputate pe teren propriu de astăzi cu Steaua București și din 27 mai cu CSU Suceava biletele vor fi contracost. În acest sens, în această dimineață, conducerea CSM Făgăraș a transmis un comunicat de presă.

„Activitatea sportivă pe care o desfăşurăm prin echipa de handbal a oraşului Făgăraş, este dedicată în primul rând suporterilor din localitate; acelora dintre dumneavoastră care meci de meci veniţi la sală pentru a susţine echipa, indiferent de rezultatele pe care aceasta le are. Pentru aceasta, vă mulţumim!

Iniţial am dorit ca în ultimele etape din play-out şi implicit ultimele partide ale sezonului (cele de pe teren propriu), accesul să fie gratuit – deoarece suportul dumneavoastră este foarte important pentru moralul echipei şi pentru atingerea obiectivului, acela de a merge la barajul pentru evitarea retrogradării.

Ulterior (văzând şi parcursul pozitiv în acest final de sezon), am considerat că şi la baraj este nevoie de suportul dumneavoastră şi astfel vom pune la dispoziţie, GRATUIT, transportul pentru 100 de persoane la fiecare partidă de la baraj. CSM Făgăraş va disputa 2 partide, în perioada 14-17 iunie, la Braşov. Data exactă pentru fiecare meci va fi stabilită prin tragere la sorţi.

Având în vedere că vom juca pe teren propriu miercuri, 10 mai (Steaua Bucureşti) şi sâmbătă 27 mai (CSU Suceava), la intrarea în sală, vor fi disponibile tabelele nominale pentru înscriere.Înscrierile vor fi pe bază de buletin/carte de identitate

Pentru ultimele meciuri de pe teren propriu, biletele vor fi contracost“, se arată în comunicat.

Așadar, făgărășenii sunt invitați să-și susțină echipa și astăzi, pe teren propriu, la Colegiul Național Radu Negru începând cu ora 18.00. Făgărășenii vor disputa un meci greu împotriva celor de la Steaua București.

adminSportSuporterii făgărășeni își vor putea susține echipa la meciurile de baraj care se vor disputa la Brașov, în perioada 14-17 iunie. CSM Făgăraș asigură transportul gratuit pentru 100 de suporteri. În schimb, pentru meciurile disputate pe teren propriu de astăzi cu Steaua București și din 27 mai cu CSU...Pentru că ne pasă de tine!