Încep înscrierile în grădinițe

Din 8 mai, părinţii copiilor care deja frecventează grădiniţa şi sunt încă la vârsta grădiniţei sunt aşteptaţi să îşi reînscrie micuţii în următorul an şcolar. Părinţii copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani care nu au mers până acum la grădiniţă trebuie să depună dosarele de înscriere din 22 mai. Intervalele orare aferente reînscrierilor şi înscrierilor vor fi stabilite de conducerea unităţii de învăţământ şi vor fi afişate, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), şi eventual pe site-urile inspectoratelor şcolare.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza legii şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, repartizarea copiilor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil. Conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, capacitatea instituţiei, numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare); criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor; numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil. „Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean până la data de 19 mai) nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri. De asemenea, criteriile specifice de departajere vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. De asemenea, în fiecare grădiniţă trebuie să fie afişat statutul acesteia – autorizată să funcţioneze provizoriu sau acreditată de Agenţia pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

sursa:bzb.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.