Organizaţia PNL Făgăraş şi-a ales conducerea

Membrii Consiliului de Coordonare Local PNL Făgăraş şi-au exprimat aseară  votul în cadrul alegerilor interne.   Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales Ioan Mareș, actual consilier judeţean și cel care a asigurat interimatul de președinte al organizației locale în ultimele șase luni, după ce copreședintele PNL Făgăraș, Sorin Mănduc și-a dat demisia.

„S-au făcut înscrieri pentru birou, ieri a fost votul. Unii dintre colegii noștri au preferat să nu mai candideze. De exemplu, fostul primar Sorin Mănduc care are niște probleme de sănătate. Noi avem tot respectul pentru dânsul, 10 ani în fruntea administrației din oraș a însemnat pentru Făgăraș ceva și pentru partid de asemenea. Acum, s-a hotărât să nu mai candideze, el rămâne alături de noi. Echipa nouă care s-a format este în mare parte din oameni veniți noi în partid, care nu au mai făcut politică, sau nu au fost în funcții de conducere, au venit să încerce să facă ceva, să aducem PNL la locul pe care îl merită în Făgăraș. Știți bine că Făgărașul este un oraș de dreapta, dar la ultimele alegeri electoratul nostru, mare parte, din cauza conducerii defectuoase de la vârf, nu și-a mai găsit locul așa cum merita.

Eu vreau să cred că votanții noștri nu au ieșit la vot și nu că și-au găsit altă orientare politică. Obiectivele mele pentru următoarea perioadă este să aduc partidul acolo unde îi este locul în Făgăraș, să aducem oameni tineri, să promovăm tinerii pentru că noi cei din primul eșalon să facem un pas în spate și să promovăm tinerii pentru că sunt câțiva tineri valoroși în partid și mai așteptăm tineri să vină să ni se alăture să facem o politică liberală așa cum se potrivește în zilele nostre prin noi înșine cum spunea și Brătianu“, ne-a declarat Ioan Mareș, noul președinte PNL Făgăraș.

Membrii Biroului Permanent Local PNL Făgăraş:
Vicepreşedinte: Bobeş Mircea
Vicepreşedinte: Lascu Iulian
Vicepreşedinte: Burghis Iulian Ioan
Vicepreşedinte: Cerghizan Marius Ioan
Vicepreşedinte: Gavrila Dan Dionisie
Vicepreşedinte: Pascu Ionut
Membru: Boeriu Daniel
Membru: Dragota Bogdan
Membru: Muntean Ovidiu
Membru: Musat Florin
Membru: Ungureanu Bogdan
Membru: Mazilu Alexandru
Membru: Popa Ion
Membru: Pintea Cornel
Trezorier: Leabu Iuliana Florentina
Deputat: Mares Mara
Preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale: Dobre Adina
Preşedinte Organizaţia Tineretului Naţional Liberal: Cenţiu Magdalena

Un comentariu la „Organizaţia PNL Făgăraş şi-a ales conducerea

  • aprilie 21, 2017 la 4:25 pm
    Permalink

    Fica-ta a ajuns deputat datorita nepotusmului,ca n-are nicio experienta sau expertiza ce mai conteaza,si uite asa ramanem la coada civilizatiei!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.