Spor de 20% pentru profesorii din sate izolate

Personalul didactic calificat de predare şi conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate primeşte, din 2018, o indemnizaţie de până la 20% din salariul de bază, în raport cu zona geografică respectivă, diferenţierea pe zone şi localităţi urmând să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor proiectului Legii salarizării unitare.
Personalul didactic din învăţământul special beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază, scrie bzb.ro.
De asemenea, personalul didactic din învăţământ, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile central-universitare, beneficiază de gradaţie de merit, acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar, respectiv al instituţiei de nivel superior, şi reprezintă o creştere cu 25% a salariului de bază deţinut. Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de 4 ani, se spune în proiectul de lege.
În plus, personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.