Primarul Făgărașului explică ce proiecte de asfaltare sunt și când vor fi realizate. Video

Trei proiecte mari de asfaltare a șoselelor din Făgăraș ar duce ca municipiul să aibă peste 95% din străzi modernizate. Cele trei proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală au fost depuse la Ministerul Dezvoltării și doar pentru unul sunt banii obținuți. Până la demararea proiectelor mari, administrația locală încearcă să peticească gropile apărute ca ciupercile în oraș după iarna grea.

O problemă stringentă a Făgărașului sunt șoselele dezastruoase care pun într-o lumină proastă municipiul nostru, iar nouă făgărășenilor ne golesc buzunarele de bani pentru reparația mașinilor. Sunt însă trei proiecte mari prin PNDL care ar duce la asfaltarea a 95% din străzile din oraș. Dacă primul proiect este câștigat din anii trecuți, fiind întârziat din cauza unor erori, celelalte două au fost depuse de curând pentru a se obține finanțare.

Până vor fi implementate aceste proiecte, vor trece câteva luni, poate și mai mult, astfel că gropile trebuiau asfaltate. Primăria Făgăraș a demarat în acest sens lucrări de plombare pe mai multe străzi din oraș. În plus, acolo unde au fost executate în toamnă lucrări de plombare, și au apărut din nou gropile, aceste lucrări fiind în garanție, firma constructoare le va executa cu fonduri proprii.

„Până implementăm aceste proiecte o să treacă câteva luni de zile și ca să nu rămânem cu orașul așa pe perioada primăverii, verii și probabil până în toamnă când vom intra pe unele străzi, vom face plombările acolo unde străzile sunt într-o stare  de degradare foarte mare. În prezent, se lucrează pe varianta ocolitoare și pe urmă o să se acționeze cu prioritate după un grafic întocmit“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Lucrările de plombare se vor finaliza, potrivit primarului, în cel mult 40 de zile. Între timp, potrivit sursei citate, vor demara și lucrările la unele din proiectele mari de asfaltare.

Etape executare plombe în Făgăraș

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.