Ministerul Agriculturii anunță plăți în zootehnie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării anunță plăți efectuate în sectorul zootehnic și faptul că primii beneficiari confirmă deja că sumele le-au ajuns în conturile bancare în această dimineață.

Primele sume pe care le primesc crescătorii de animale sunt Ajutoarele Naționale Tranzitorii în sectorul zootehnic.

„Ministrul Petre Daea anunță fermierii că în data de 10 martie 2017 vor începe plățile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul zootehnic. Din discuțiile purtate astăzi, 7 martie a.c., cu fermierii îndreptățiți să primească aceste subvenții, i s-a confirmat faptul că sumele au început deja să intre în conturile beneficiarilor, cu trei zile înainte de data stabilită inițial. Facem precizarea că anul trecut (2016) acești bani au fost plătiți abia în luna august”, se arată într-un comunicat de presă al MADR.

Conform aceleiași surse, un exemplu în acest sens este un fermier din județul Brăila, care într-o discuție telefonică din cursul acestei dimineți cu ministrul Petre Daea, i-a comunicat că la ora 11.00 avea deja sumele transferate în cont. ”Pentru a se asigura că fondurile ajung la beneficiari, conform calendarului stabilit, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se informează personal, în mod aleator, contactând telefonic fermierii care au solicitat banii pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii. Din cei 114.000 de beneficiari eligibili, banii au plecat spre 64.616 fermieri, în sumă de 35.277.495 euro”, se mai arată în informarea MADR.

sursa: agrointel.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.