Cel mai probabil castelul din părculețul de joacă al copiilor va fi desființat

 

 Cel mai probabil castelul din părculețul de joacă al copiilor din centrul Făgărașului va fi desființat. Este afirmația primarului Făgărașului în urma numeroaselor sesizări cu privire la acest mobilier de joacă. Încă de când a fost amenajat, părinții și-au arătat nemulțumirea  pentru că erau în imposibilitate de a-și supraveghea copiii odată ajunși în interiorul castelului. Iar acesta nu este singurul inconvenient. Mai nou, mini cetatea din părculeț a ajuns WC public pentru cei lipsiți de bun simț.

„Acel părculeț a fost făcut și din bani publici și din sponsorizare; acel proiect a fost plătit, dar acum avem solicitări de la părinți ca acel castel  să-l desființăm. Îl vom desființa, le cer câteva solicitări scrise ca să avem și suportul desființării acelui castel. Dar în primul rând trebuie să avem și bun simț. Am prins trei tineri care s-au dus acolo și și-au făcut nevoile, tineri din familii bune. Ce trebuie să facem și câți paznici trebuie să avem în orașul nostru ca să-i prindem pe cei care își fac nevoile pe spațiul public sau fac mizerie? Nu avem nevoie de conștiință în primul rând? Lucrăm la sistem și vom pune camere video, va fi un sistem performant în oraș și vom monitoriza aceste lucruri. Dar spiritul civic trebuie să-l avem permanent și atunci când vedem că un cetățean rupe o bancă, să sunăm la dispecerat să vină Poliția locală sau Poliția municipală, atunci când cineva își face nevoile la colț de stradă, să sunăm la dispecerat să vină oamenii legii și să-i amendeze. Spiritul civic trebuie să funcționeze, dar și bunul simț“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

 

2 comentarii la „Cel mai probabil castelul din părculețul de joacă al copiilor va fi desființat

  • februarie 27, 2017 la 5:48 pm
    Permalink

    De ce sa se dezfiinteze castelul din cauza la cateva mamici obsedate de facebook care stau cu nasul in telefon in loc sa isi vada de plozi? Nu va convine? Mai sunt parcuri! Cat despre pisaciosi, de ce nu inchideti/incuiagi parcul dupa ora 21? Pune dom primar o camera de supraveghere in parc si trantorii de la “gardieni” sa dea amenzi si ai rexolvat problema. De ce sa sufere toti copiii din cauza catorva distrusi si a unor mamici disperate?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.