Roțile în flăcări vor lumina din nou dealurile din Șinca Nouă, iar feciorii vor striga peste sat numele fetelor care se ţin “încoronate” sau a celor rămase nemăritate. Pentru a 17-a oară, în satul european din Țara Făgărașului se va organiza obiceiul „Roata în flăcări“. Sâmbătă, 18 februarie, de la ora 17.00 sunt așteptați toți sătenii, dar și turiștii care vor să participe la acest obicei inedit, organizat înainte de intrarea în Postul Paștelui. La lăsarea întunericului, tinerii se adună pe culmile dealurilor din apropierea satului, se împart în două grupuri care „strigă peste sat”, aducând la cunoştinţa sătenilor numele fetelor care se ţin “încoronate” sau făcând haz pe seama fetelor rămase nemăritate şi pe seama feciorilor tomnatici.

După scurtul dialog dintre cele două grupuri, tinerii aprind paiele cu care au fost învelite roţile şi le dau acestora drumul la vale. Acesta reprezintă elementul central al ceremonialului şi simbolizează reînnoirea şi purificarea timpului, dar şi curăţirea sufletului. Ca în fiecare an, alaiul tinerilor îmbrăcaţi în costume populare, însoţiţi de muzică, va pleca din faţa şcolii din Şinca Nouă spre gazda unde va pregăti roţile. De la gazdă, tinerii se vor îndrepta spre dealurile de la marginea satului, unde vor da drumul roţilor aprinse. Seara, la Căminul Cultural din localitate va avea loc un bal, unde toată lumea e invitată.