Radu Mitric a fost validat consilier județean, dar postul de vicepreședinte al CJ a revenit UDMR-ului

foto:transilvania365.ro

Consilierii judeţeni braşoveni s-au întrunit aseară într-o ședință de plen ordinară. Pe ordinea de zi  s-au aflat mai multe puncte ce vizau modificările de componență a forului deliberativ, începând chiar de la comisia de validare, ca urmare a plecării din CJ, în favoarea Parlamentului, a doi membri, foștii consilieri judeţeni PSD Mihai Popa şi Mihai Mohaci. Pentru a fi înlocuiți cei doi menționați, dar și senatorul social-democrat Florin Orțan și deputata Roxana Mînzatu (PSD), au fost validați Ionuț Tănase, Claudiu Băbuţă, Dan Petrăreanu, Radu Mitric. Pe locul lăsat liber de Ioan Paler (PNL) a intrat Nelu Petru Noaghea. Înlocuitorul Izabellei Ambrus (UDMR), de asemenea devenită deputat, este Szakal Andras, scrie mytex.ro.
Plenul Consiliului Judeţean Braşov a ales aseară și un nou vicepreşedinte, în locul Izabellei Ambrus (UDMR). Pentru această funcţie, UMDR a propus-o pe Imelda Toaso, iar PSD pe făgărăşeanul Radu Mitric. Cu 20 voturi pentru şi 14 împotrivă, noul vicepreşedinte al CJ este Imelda Toaso, mai scrie sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.