Șoferii făgărășeni care pleacă la drum trebuie să fie foarte prudenți. De câteva zile, ceața a pus stăpânire peste mai multe zone ale țării, iar județele Sibiu și Brașov sunt și ele sub cod galben. Așadar, vizibilitatea este redusă sub 200m și izolat sub 50 de metri. Meteorologii anunță că izolat vor fi depuneri înghețate.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, să mărească distanţa în mers, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de întâlnire (dacă este cazul, şi pe cele  de ceaţă).