Valorile termice, în special cele diurne, se vor situa în jurul mediilor climatologice, informează ANM, citat de Mediafax.
În sudul şi în estul ţării înnorările vor fi în general persistente, local se va semnala ceaţă, iar izolat şi trecător va burniţa sau va fulgui. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre mai mult senin, dar în zonele joase pe spaţii restrânse, în special dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări izolate în Moldova, sudul Banatului şi pe crestele montane şi în general slab în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -4 şi 6 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -16…-14 grade.