Societatea de salubritate SALCO Serv a lansat o serie de campanii menite să-i determine pe abonaţi să păstreze curăţenia oraşului. Astfel, reprezentanţii instituţiei – prin intermediul unor pliante vor să readucă în prim plan – importanţa programului de colectare selectivă a gunoiului menajer. Făgărăşenii trebuie să colecteze separat deşeurile din plastic şi metal, în containerele de culoare galbenă. De asemenea, pentru hârtie şi carton sunt amplasate recipiente de culoare albastră, iar pentru sticlă de culoare verde. „ Zilele trecute, s-a întrunit şi Adunarea Generală a Acţionarilor de la SALCO fiind discutate aspectele viitoare privind extinderea activităţii acestei societăţi“, a declarat Dragoş Bârsă, director SALCO SERV Făgăraş.

S-a discutat şi despre deszăpezirea oraşului. Străzile sunt curăţate de zăpadă şi polei în fiecare zi susţine conducerea societăţii, de utilajele şi tractoarele din parcul auto al SALCO SERV. Se întâmpină dificultăţi însă, acolo unde sunt parcate maşini pe marginea drumului. Şi cetăţenii trebuie să participe la degajarea trotuarelor de zăpadă şi polei, iar atunci când apar probleme legate de curăţenia în oraş sau de locul de depozitare a gunoiului menajer, pot suna la dispeceratul SALCO, nou înfiinţat în acest an, la numărul de telefon:  0758.232.222.

Campania serviciului de salubritate se derulează pe durata a 14 luni. Este concepută pe paşi importanţi de urmat – etape ce trebuie parcurse deopotrivă atât de SALCO, prin promovarea serviciilor, cât şi de către abonaţi care trebuie să respecte fazele colectării selective. Făgărăşenii pot obţine informaţii privind campania de colectare selectivă de la reprezentanţii unităţii situate în str. Negoiu nr. 147.

(Roxana Palade)

E numai normal sa dai mai departe......Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageShare on Google+0