Atenţie cum circulaţi pe DN1! Trei accidente în zona Perşaniului

Trei accidente au avut loc în această seară pe Drumul Naţional 1, în zona Perşaniului. Un şofer care conducea un Logan s-a dat cu maşina peste cap la ieşire din Perşani spre Vlădeni. La câteva sute de metri distanţă, altul a ajuns cu maşina în şanţ. Şoferii care au trecut prin acea zonă, spun că şi un şofer care conducea o dubă a avut accident. Din fericire, se pare că nimeni nu a fost grav rănit.

Din primele cercetări se pare că neadaptarea vitezei în condiţii de ceaţă şi polei a condus la aceste accidente.

Pentru judeţele Braşov şi Mureş, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare nowcasting cu cod galben referitoare la ceaţă, dar şi la condiţii de formare a poleiului, valabilă până la ora 20:00.

Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate şi de starea carosabilului, să mărească distanţa în mers între autovehicule, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de întâlnire (împreună cu cele de ceaţă, dacă vizibilitatea scade semnificativ). De asemenea, îi sfătuiesc să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope specifice sezonului rece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.