sursa tion.ro
sursa tion.ro

Persoanele care au „rămas” fără biciclete în ultimul an, mai au o şansă de a-şi recupera paguba suferită. A fost descoperit hoţul de biciclete din Făgăraş, în persoana lui Z.S.I., de 38 de ani, din municipiu. Bărbatul s-a dovedit a fi sustras mai multe biciclete în acest an, nu mai puţin de 3 fiind recuperate în ultima lună.

În prima săptămână a lunii noiembrie au avut loc două acţiuni ale poliţiştilor, în urma cărora a fost identificat autorul a două furturi de biciclete, care s-au petrecut în 29 august şi 6 octombrie a.c. Acum câteva zile a fost soluţionat un al treilea caz de furt, petrecut în data de 21 august. Cele trei biciclete au fost recuperate de la recidivist şi predate proprietarilor de drept. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a individului. „Pe data de 29 noiembrie, lucrători din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale l-au identificat pe Z.S.I., de 38 de ani, din Făgăraş, care în data de 21 august a sustras din scara unui bloc de pe str. Teiului o bicicletă aparţinând numitei G.E., cauză rămasă iniţial cu autor necunoscut. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar autorul va fi cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, spune insp. princ. Remus Marian, ofiţer de legătură cu presa din cadrul Poliţiei Făgăraş.