Pericol pe drumurile Ţării Făgăraşului

Politia rutiera
Politia rutiera

Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor din Viştea, când au tras pe dreapta un tractor rutier. Vehiculul era condus de un bărbat de 77 ani, care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie, şi în plus, degaja un puternic miros de alcool. R.T. pare să nu fie la prima abatere de acest gen. În urma testării cu etilotestul, acesta a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, drept pentru care bărbatul a fost condus la spitalul Făgăraş, unde i s-au recoltat două probe de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. R.T. s-a ales cu dosar penal pentru încălcarea legii.

„Pe data de 29 noiembrie, lucrători ai Postului de Poliţie Viştea au oprit în localitatea Viştişoara un tractor rutier înmatriculat. Acesta era condus de R.T., de 77 de ani, care nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie. Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus şi la Spitalul Municipal Făgăraş, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge. Acesta va fi cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, spune insp. princ. Remus Marian, din cadrul Poliţiei Făgăraş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.