Program pentru stimularea pasiunii tinerilor pentru limbile engleză și germană

fundaFundația Comunitară Țara Făgărașului (FCTF) împreună cu Arvato Bertelsmann România îi invită pe toți cei interesați miercuri, 23 noiembrie, ora 10.00, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Brașov, la lansarea Arvato Alternative Language Program.
Prin acest program ne propunem să stimulăm pasiunea tinerilor din clasele IX-XII pentru limbile engleză și germană.Invităm la acest eveniment pasionați ai limbilor străine – elevi, studenți, profesori, reprezentanți ai companiilor și ai autorităților publice. Cu ocazia lansării va fi prezentat Ghidul de finanțare și conceptul  programului.“, se arată în comunicatul de presă al fundației.
Valoarea financiară anuală a Arvato Alternative Language Program este de 115.000 de lei din care 90.000 de lei sunt destinați finanțării proiectelor educaționale ale profesorilor, iar 25.000 de lei reprezintă suma totală alocată burselor.
Prin Arvato Alternative Language Program sunt finanțați profesorii de limba engleză și germană pentru clasele IX-XII din liceele și cluburile de elevi sau organizațiile neguvernamentale din orașele Brașov, Codlea, Făgăraș, Râșnov, Rupea, Victoria și Zărnești pentru ca aceștia să dezvolte proiecte centrate pe elevi.
Împreună cu un grup de mentori, membrii echipei FCTF si Arvato vor oferi celor care vor să aplice instruire și consultanță pentru scrierea și implementarea proiectelor. Echipele care vor primi finanțare vor beneficia, de asemenea, de suport în comunicare, în motivarea şi implicarea elevilor și în managementul proiectelor.
Spațiul în care se va desfășura evenimentul dispune de un număr limitat de locuri de aceea vă rugăm să confirmați prezența dumneavoastră la adresa de e-mail office@fundatiactf.ro până la data 22 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.