pietruiriPe lângă lucrările de plombare a gropilor din șoselele Făgărașului au fost demarate lucrările de împietruire pentru mai multe drumuri din oraș. Lucrarea a fost câștigată de firma Consal și de astăzi s-a dat startul acestor lucrări de reparare a drumurilor rămase şi în acest moment fără asfalt, drumuri pentru care s-a făcut un proiect înaintat la Ministerul Dezvoltării pentru a fi asfaltate.

„De ieri am început lucrările de împietruire a străzilor din oraş, iar în măsură ce ne permite timpul o să le împietruim. De astăzi am început cu strada Anton Pann, Miron Costin şi Mircea Eliade din cartierul Creangă. Vom continua cu străzile Salcâmului, Chimistului, Nouă, Ogoranu, Fulicea şi Muncii- Fundătură, Livezii, Forjei, Oltului, Clorului, Mecanicilor şi aleea ANL“, ne-a spus Valentin Clonţ, viceprimarul Făgăraşului, PSD.

Constructorul are termen de finalizare a lucrării trei luni.

valiÎn plus pentru multe din aceste străzi a fost depus un proiect la Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea cu asfalt a acestora.

„Avem depus un proiect la Ministerul Dezvoltării de asfaltare a străzilor, cât şi de modernizare a trotuarelor în tot cartierul Creangă, Galaţi şi Meltea“, a mai spus Valentin Clonţ.