Luni e GREVĂ GENERALĂ în spitale

greva spitalSindicaliștii membri ai Federației Sanitas vor declanșa luni, de la ora 7.00, greva generală în toate spitalele din țară ca urmare a faptului că nu au ajuns la o soluție cu autoritățile pe Legea salarizării unitare, a declarat prim-vicepreședintele federației, Marius Sepi. Sub genericul „Lupta continuă 31 octombrie – Greva generală”, pe site-ul Federației Sanitas a fost postat un comunicat prin care se anunță că la ședința Consiliului Național al Federaţiei SANITAS s-au analizat impactul şi rezultatele acțiunilor sindicale din ultima lună. „Având în vedere atitudinea cel puţin indiferentă a guvernanților şi în același timp creșterea nivelului de nemulțumire a colegilor nedreptățiți ca urmare a punerii în aplicare a OUG 20 şi 43/2016, Consiliul Naţional a decis respectarea calendarului de acțiuni stabilit la ședinta din septembrie. Astfel, luni 31 octombrie 2016, membrii noștri de sindicat vor intra în grevă generală.
Ne cerem scuze anticipat faţă de toţi pacienții care într-un fel sau altul vor fi afectați de acțiunile noastre şi facem apel la fiecare dintre aceștia să aibă minimă răbdare şi înțelegere faţă de colegii noştri care nu doresc decât să reclădească demnitatea lucrătorilor din sistemul sanitar public de stat.
În același timp facem un nou apel către toate partidele politice parlamentare să dea dovadă de maturitate şi să îşi asume repararea inechităților şi nedreptăților inacceptabile generate de cele două Ordonanțe de urgentă criticate – 20/2016 si 43/2016, în cel mai scurt timp posibil, putând astfel să deblocheze activitatea în sistemul sanitar public de stat”,
se arată în comunicatul Sanitas.

Sindicatele din Sănătate sunt nemulțumite pentru că personalul TESA și funcționarii publici, medicina școlară și asistența socială nu au primit majorări salariale pentru intermediul OUG 20 și OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Soluția propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanță atunci când va fi dezbătută în Parlament. În urmă cu mai bine de o lună, liderul Sanitas Marius Sepi a explicat că sindicaliștii sunt nemulțumiți de diferențele salariale foarte mari cum sunt cele între aceleași tipuri de profesii, între spitalele neclinice și spitalele clinice. „Întâmplător sau nu, probabil pe principiul «Dezbină și condu», a apărut al doilea pui al Ordonanței 57, Ordonanța 43, prin care, dintr-o dată, s-au găsit resursele financiare necesare pentru a asigura o creștere de salarii pentru personalul tehnico-administrativ doar din ministere; asta după ce, la întâlnirea avută cu reprezentanții celor două ministere, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, de la Guvern, de acum două săptămâni, ni s-a spus că nu sunt bani și că se va interveni pe Legea de salarizare după data de 1 septembrie”, afirma Marius Sepi, la începutul lunii septembrie.
Întrebat de jurnaliști despre nivelul salariilor personalului TESA, Marius Sepi a răspuns că există economiști la spitalele județene care au între 14,8 milioane de lei vechi și 18 milioane de lei vechi și gestionează bugete de peste 100 și ceva de miliarde de lei vechi lunar sau juriști care primesc 14 milioane lei vechi. „De asemenea, nu mi se pare normal ca la aceeași profesie, cu probleme de multe ori mai mari în spitalele neclinice și spitale clinice, să asistăm la diferențe de peste 8 milioane lei (vechi — n. r.), iar între colegi asistenți medicali care au studii postliceale și cei care au studii superioare diferența este de 12 milioane lei vechi”, a mai spus el.

sursa: mytex.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.