COMUNICAT AL PNL BRAŞOV CU PRIVIRE LA LISTA DE CANDIDAŢI PENTRU ALEGERILE PARLAMENTARE

sigla-pnlÎn această seară, Organizaţia Judeţeană Braşov a Partidului Naţional Liberal a transmis un comunicat de presă cu privire la lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare.

„În data de 22 octombrie a.c., Organizația Județeană Brașov a Partidului Național Liberal, prin decizia Biroului Executiv Județean, a stabilit lista de candidați pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c., selectați din cei 24 de membri înscriși în competiția internă.
La baza desemnării au stat mai multe criterii, printre care integritatea, parcursul profesional, potențialul de reprezentare, precum și proiectele prezentate în fața unei comisii, proiecte prin care potențialii candidați și-au expus liniile directoare ale unei viitoare activități parlamentare.
În urma analizei prin prisma criteriilor prezentate mai sus, PNL Brașov, prin decizia Biroului Executiv Județean, a decis ca lista de candidați pentru Senatul României să fie deschisă de Daniel Zamfir, actualmente deputat în Colegiul 1 Brașov (zona Făgăraș), inițiator al legii dării în plată. El este urmat de Dragoș David, director al Agenției Metropolitane Brașov, și de Sorin Mănduc, fostul primar al municipiului Făgăraș.
Pentru Camera Deputaților, primul loc pe listă este ocupat de o tânără făgărășancă: Mara Mareș, 24 de ani, absolventă a Liceului St. Clare’s, Oxford și a Facultății de Studii Europene și Internaționale din cadrul King’s College, University of London, urmând studii de master la University College London, Facultatea de Politici Publice Europene. Pe următoarele locuri pentru Camera Deputaților se situează Gabriel Andronache, Carmen Ferghete-Țop, Marius Neculoiu și Aurelian Danu.
Lista propusă de PNL Brașov urmează a fi discutată și aprobată în forul superior al partidului, Biroul Politic Național.
„Propunem o echipă care îmbină tinerețea, o solidă pregătire profesională, experiența și un bun potențial de reprezentare. Este cea mai bună echipă a celui mai puternic partid din județul Brașov și suntem convinși că răspunde așteptărilor majorității electoratului, astfel încât, după alegerile parlamentare PNL Brașov să-și mențină prima poziție între partidele reprezentate în județul nostru”, a declarat Adrian Veștea, președintele Organizației Județene Brașov a PNL. “
Organizația PNL Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.