Toate societăţile trebuie să-şi schimbe casa de marcat

foto: Revista MedFarm
foto: Revista MedFarm

Hotărârea de guvern privind procedura de autorizare şi caracteristicile tehnice ale noilor case de marcat va fi emisă în această săptămână, a anunţat preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoş Doroş. De anul viitor, toate companiile trebuie să schimbe casele de marcat pentru ca, din 2018, să poată fi conectate la serverul ANAF. „Conectarea caselor de marcat la serverul ANAF va avea loc în 2018. Săptămâna aceasta, guvernul va aproba hotărârea privind procedura de autorizare şi caracteristicile tehnice ale noilor case de marcat care vor fi comercializate din 2017”, a declarat Doroş, în cadrul unei conferinţe organizate de Deloitte. Procesul va avea trei etape, în funcţie de dimensiunea firmei. Astfel, din aprilie 2017, marii contribuabili vor schimba casele de marcat, urmând ca pe parcursul anului viitor să le înlocuiască şi ceilalţi contribuabili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.