„Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere“. 1 octombrie – Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice

foto: www.seniorinet.ro
foto: www.seniorinet.ro

În fiecare an, la 1 octombrie, toate statele membre ONU marchează, prin diverse evenimente, „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.

E momentul să cugetăm cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii ne putem aminti de cunoscutul proverb „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”.

În prezent există mai mulți vârstnici în lume decât au fost vreodată. O persoană din zece are peste 60 de ani, iar generațiile în vârstă se măresc mai rapid decât alte grupe de vârstă din cadrul populației. În 2050, se estimează că o persoană din cinci va avea peste 60 de ani.
Dificultățile în găsirea unei locuințe, problemele de pe piața muncii, schimbarea modului de viață și de muncă, precum și vârsta mai înaintată a părinților la nașterea primului copil contribuie la reducerea sporului natural. Acest proces de îmbătrânire al populației reprezintă în primul rând o provocare la nivel economic, pentru că odată cu trecerea timpului, vor fi din ce în ce mai puțini tineri înscriși pe piața de muncă și care să poată să susțină, prin veniturile lor, populația bătrână, deja ieșită la pensie.
Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită la 14 decembrie 1990, de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106. Lansarea acestei zile a fost precedată de alte inițiative, precum Planul Internațional de Acțiune Privind Îmbătrânirea, de la Viena, adoptat de Adunarea Mondială Privind Îmbătrânirea în 1982 și aprobat, în același an, de Adunarea Generală a ONU.

În România, „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice” a fost sărbătorită pentru prima data în anul 1998.

1 octombrie trebuie să fie o zi specială nu doar pentru seniorii noştri şi cei din întreaga lume, ci pentru noi toţi, cei care trebuie să le arătăm respectul şi preţuirea pentru eforturile, experienţa de viaţă şi realizările lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.