Weekend-ul acesta mergem la nuntă.Toată lumea e invitată!

dragusPoftiţi, poftiţi fără de frică

Pardoseala nu-i de sticlă,
Pardoseala-i de asfalt,
V-aşteptăm la noi în sat.

Oameni buni, oameni din sat

Mirii astăzi ne-o mânat,

Să vă aducem chemare

La o mare sărbătoare

Nunii-s gata să cunune

Vă cheamă şi din comune,

Toţi la nuntă să veniţi

Vă rugăm să vă grăbiţi

Socrii mari şi socrii mici,

Vă poftesc să fiţi aici.

Să veniţi de la oraş,

Să vedeţi frumoşi nuntaşi.

Drăguşul va îmbrăca din nou haine de sărbătoare sâmbătă, 1 octombrie şi duminică, 2 octombrie. Cei dornici de distracţie şi de tradiţie sunt aşteptaţi în comuna aflată la poalele Munţilor Făgăraş pentru a lua parte la „Nunta drăguşană cu masă tradiţională“, eveniment finanţat de Primăria Drăguş şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.

Încă din ziua de sâmbătă se va simţi că e sărbătoare la Drăguş. Se vor amenaja ateliere meşteşugăreşti în sat, iar de la ora 16.00 va fi organizat teatru pentru copii la Căminul Cultural.

Însă evenimentul cel mult aştepat – şi devenit deja tradiţie în Drăguş – va debuta duminică, 2 octombrie, când cei prezenţi la eveniment vor putea achiziţiona produse tradiţionale de la standurile din sat, special amenajate pentru acest eveniment. De la ora 14.00, începe nunta şi toţi participanţii au ocazia să vadă cum organizau nunta şi cum se distrau vârstnicii drăguşeni. Masa şi jocul vor avea loc în faţa Căminului Cultural, iar de la ora 17.00 va începe programul folcloric. Atmosfera va fi întreţinută de Diana Gribincea, Mioara Greavu, Dragoş Guşeilă şi Ansamblul folcloric „Mugurii Drăguşului“. În plus, programul va fi completat de spectacolele oferite de Ansamblul folcloric Ceata Junilor Sibiu şi Aurel Tămaş&Band.
Aşadar, toţi cei care vor să petreacă tradiţional sunt aşteptaţi sâmbătă, 1 octombrie şi duminică, 2 octombrie, la Drăguş.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.