Acțiune cadastrală stringentă la Șinca Nouă

În urmă cu mai bine de 250 de ani, zeci de familii din Șinca au decis să-și părăsească casele atunci când împărăteasa Maria Tereza a ordonat ca românii din Ardeal să treacă la catolicism. Aceștia s-au restras în pădurile din amonte de Valea Șincii și au înființat Șinca Nouă. 200 de ani mai târziu, când s-a început colectivizarea, localnicii au refuzat acest lucru, iar comuniștii au desființat comuna, Șinca Nouă devenind sat al comunei Poiana Mărului. În 2002, comuna a fost reînființată. Și pentru că au refuzat colectivizarea, în această zonă nu s-a făcut nici cadastrare, iar proprietățile oamenilor au rămas după hărțile din timpul Imperiului Austro-Ungar. Realizarea acestor lucrări de intabulare sunt mai mult decât stringente în această comună, însă costurile sunt destul de ridicate și procedura anevoioasă. Din acest motiv, administrația locală vrea să vină în ajutorul oamenilor.  O clarificare a situației cadastrale ar însemna ca fiecare proprietar de teren să plătească un impozit corect iar reprezentanții Primăriei Șinca Nouă, să aibă o evidență clară, mai ales, dacă doresc să acceseze fonduri europene.

„Principala activitate pe care o să o desfășurăm în comună este introducerea cadastrului general, pe costurile bugetului local. Avem pregătită toată documentația, așteptăm doar ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară București care să permită efectuarea lucrărilor în regim multianual, pentru că până acum era o regulă care nu era practică. Dacă nu finalizai până în 31 decembrie, pierdeai finanțarea, iar ceea ce făceai anul acela nu era luat în calcul în anul următor. Acum am ridicat mai mulți primari problema la Agenția Națională de Cadastru din București ca să se permită să treci și în anul următor, cum este firesc: unele acte le putem termina până în decembrie, altele până în februarie și ar fi bine să nu se piardă ceea ce e deja făcut“, a spus primarul comunei Șinca Nouă, Dumitru Flucuș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.