Şcoli din Ţara Făgăraşului care pot obţine bani europeni pentru educaţie

baniMinisterul Fondurilor Europene a lansat un apel public destinat instituţiilor, ONG-urilor, administraţiilor publice locale pentru depunerea de proiecte în programul POCU, Axa 6 „Educaţie şi competenţe”, Prioritatea de Investiţii (PI) 10i „Reducerea şi prevenirea abandonului scolar timpuriu si promovarea accesului egal la învăţământul preşcolar, primar si secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învăţare formale, nonformale si informale pentru reintegrarea in educaţie si formare.” Astfel, în cadrul acestuia se pot depune solicitări de finanţare pentru proiecte ce vizează educaţia/şcoala. Valoarea unui proiect poate fi între 340.000 şi 2.100.000 euro pe o durată maximă de implementare de 3 ani (36 de luni, minimum 5 semestre şcolare).

Activităţi şi cheltuieli ce pot fi finanţate: program Şcoală după Şcoală (After-school), program A Doua Şansă, program de mentorat pentru elevi, program de meditaţii, dotarea şcolilor şi a grădiniţelor, cantină/mâncare pentru elevi,  leasing operaţional autoturisme şcolare (în anumite condiţii), program de burse pentru elevi, formarea cadrelor didactice, activităţi de formare non-formală pentru copii şi tineri, tabere şcolare, angajarea diferitelor experţi, studii cercetări, îmbrăcăminte/încălţăminte pentru copii şi tineri, şi multe altele în funcţie de nevoile locale. Proiectele se depun până în data de 12 noiembrie 2016 pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene. Conform ministerului, şcolile cele mai defavorizate (cele care vor primi un punctaj maxim de 8 puncte în procesul de evaluare a cererilor de finanţare) sunt în localităţile Crizbav, Săcele, Budila, Buneşti, Drăuşeni, Ungra, Făgăraş, Augustin, Ticuşul Vechi, Caţa, Comăna de Jos, Şoarş, Cincu, Şercaia, Apaţa, Zărneşti, Jibert, Şinca Veche, Părău, Recea, Teliu, Homorod, Ormeniş, Viştea, Beclean, Vulcan şi Sâmbăta de Sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.